O explozie de culoare (Color Run Night)

By 27 aprilie 2018iulie 23rd, 2018Poveste Foto

În întreaga lume există festivaluri ale culorii, evenimente la care participanții se acoperă cu pudră viu colorată și fac diverse activități.

Pentru un fotograf, un astfel de eveniment reprezintă o ocazie foarte bună să obtină niste cadre inedite și pline de culoare. Din acest motiv nu am ezitat să accept provocarea de a fotografia The Color Run Night by Dero.

La început m-am plimbat prin mulțime încercând să surprind atmosfera evenimentului. La Color Run vin mulți oameni frumoși, care mai decare mai inedit îmbrăcat, așa că se pot obține cadre frumoase chiar și în afara probei de alergare.

Cu câteva minute înainte de start am pornit spre poarta Galbenă, acolo unde mi s-a spus să mă poziționez. După ce am ajuns, mi-am căutat o încadrare interesantă, mi-am făcut setările aparatului și apoi am așteptat sosirea grupului de alergatori colorați.

Cum se vede acțiunea din spatele aparatului foto?

Principalul sentiment pe care îl ai atunci când vezi atâta lume colorată, este de bucurie. Senzația o primești de la fiecare persoana care îți trece prin cadru. Toți au un zâmbet larg pe fețe și se vede clar că se simt de minune. Astfel te încarci cu energia lor și astfel te simți bucuros sa iei parte la acest festival.

Din punct de vedere tehnic, Color Run Night nu este ușor de fotografiat pentru că, după cum îi spune și numele, acest eveniment se desfășoară noaptea. Pentru fotografii reușite ai nevoie de multă, multă lumină, dar pentru că nu mă puteam bucura de luxul acesta am început să fotografiez asumându-mi că nu voi avea niște cadre foarte spectaculoase.

Deși fotografiile concurenților nu dau pe afară de calitate, surprind și transmit emoțiile acestora. Sunt multe expresii inedite și grimase hazli și in fond cred că asta este esența unui astfel de eveniment. Vă las în continuare cu câteva din cadrele mele preferate.

Alergarea s-a terminat așa ca hai la petrecere.

Concurenții s-au întors în zona scenei. Acoperiți în mai multe culori și cu același zambet larg pe fețe, toți erau pregătiți să continue distracția.

Am urcat pe scena astfel încât să am subiecții iluminați din față si am fotografiat câteva persoane mai expresive din mulțime.

Pe măsura ce petrecăreții se distrau în compania lui Dan Fințescu si a lui Olix, am ajuns la momentul norului de pudră colorată. Atmosfera se încinge, toată lumea este pregătita, luminile de la scena scad în intensitate în timp ce se aprind lămpile cu lumina neagra, muzica de pe fundal se apropie de drop și…EXPLOZIEEEEEEE. Am ținut butonul declanțator apăsat și am tras în rafală. Aveam impresia că sunetul oglinzii care se tot mișca sus jos în interiorul aparatului se sincroniza perfect cu muzica și am simțit că parcă timpul s-a dilatat și că evenimentele din fața mea se desfășurau cu încetinitorul.

Acesta a fost momentul meu preferat. Și eram încântat pentru că știam că în aproximativ 30 de minute urma să se repete.

Din păcate capriciile vremii nu au permis să se mai întample asta. A început ușor să plouă și mai apoi vântul s-a întetit într-atât de tare că devenise periculos, așa că organizatorii au decis să termine mai repede petrecerea, pentru siguranța participantilor.

Ce aparatură am folosit?

Camera Foto:

Nikon D750 + Grip MeiKe MK-D750

Obiectiv Principal:

Tamron SP 70-200mm f/2.8 VC

Obiectiv Secundar:

Tamron SP 24-70mm f/2.8 VC

Epic fun.

Aceasta a fost experiența mea la Color Run Night, povestită în câteva rânduri si presărată cu câteva imagini reprezentative de la fața locului. Și în cazul în care nu s-a înțeles suficient de bine, a fost super distractiv.

Cătălin Chițu

Cătălin Chițu

Eu sunt Cătălin. Sunt o persoana căreia îi place să privească, să observe și să descopere. Fac fotografie înca din 2007, iar grafică înca din copilarie, când schițam pe orice colț de hârtie îmi pica în mână. Aceste 2 pasiuni ocupă o bună parte a activității mele zilnice.

Leave a Reply

Copyright © Cătălin Chițu. Toate drepturile rezervate.