Galerie foto Bucharest International Show (BIAS) 2019

By 30 august 2019martie 26th, 2020Poveste Foto

Ediția aniversară a 15 ani de BIAS.

BIAS a devenit cu siguranță unul dintre evenimentele mele preferate. Deși în ultma vreme pot spune ca entuziasmul parcă mi-a mai scazut, în Sâmbăta în care are loc devin nerăbdător. Zgomotul motoarelor, avioanele care se văd pe cer parcă din orice colț al orașului (știu că nu e chiar asa 🙂 ) și toate postările care îmi ocupă toate feedurile din rețelele de socializare mă fac să nu-mi gasesc locul. Așa că nu durează mult până mă pornesc spre BIAS.

Desi am mai spus că prefer a 2a jumatate a zilei, pentru lumina mai caldă și mai placută, anul acesta am avut un program mai complicat așa că am împărțit vizita la BIAS în 2 intervale orare: 12:00-15:00 și 18:00-22:00. După aproximativ 30 de minute de căutat loc de parcare, am ajuns în curtea Romaero București și am început să mă bucur de spectacol.

Impresia generală a fost că ediția aceasta a fost mai slabă comparativ cu edițiile anterioare. Cu siguranță nu a fost un eșec, însă spectacolul a fost parcă mai puțin spectaculos. S-au remarcat Luca Bertossio, care a desenat pe cer cu planorul său, Jurgis Kairys care la cei 67 de ani ai săi a avut o prestație fabuloasă și Șoimii României, care deși nu au fost în formația lor clasică (unii piloți fiind la Campionatele de Acrobații Aeriene) au reușit să facă un show bun. Cu siguranță si show-l celor de la Baltic Bees a fost interesant, însă eu nu am reușit să mă sincronizez cu ei la niciuna dintre cele 2 prestații. Îmi doream mult sa-i revăd pentru că mi-au placut foarte mult în 2015 când i-am văzut pentru prima dată și pentru că speram să fac o fotografie mai bună ca preferata mea de atunci. Dar cum Murphy își face treaba de fiecare dată, n-a fost să fie.

Am fotografiat mult și am fost mai atent ca în alți ani. Pană și selecția pozelor am făcut-o mai riguros. Vă las mai jos galeria cu fotografiile mele preferate.

Spectacolul pirotehnic și focul de artificii au făcut deliciul publicului ca de fiecare dată. Pe lăngă asta, focul de artificii a fost poate cel mai bun de până acum. Pentru spectacolul pirotehnic am lăsat mai jos un scurt videoclip care surprinde 2 momente interesante. Focul de artificii am preferat să-l savurez așa că n-am mai filmat sau fotografiat nimic. Oricum, trebuie să recunosc că mi-ar fi fost greu să fotografiez artificiile cu obiectivul de 600mm.

Citeste și celelalte articole despre BIAS.

Daca ți-a plăcut acest articol, te invit să citești și articolele următoare. Au ca subiect tot Bucharest International Air Show și includ fotografii și informații interesante.

Cătălin Chițu

Cătălin Chițu

Eu sunt Cătălin. Sunt o persoana căreia îi place să privească, să observe și să descopere. Fac fotografie înca din 2007, iar grafică înca din copilarie, când schițam pe orice colț de hârtie îmi pica în mână. Aceste 2 pasiuni ocupă o bună parte a activității mele zilnice.

Leave a Reply

Copyright © Cătălin Chițu. Toate drepturile rezervate.